Publicat în Noutăți pe 21 july 2022

Prin Banat lansează Revista Heritage of Timișoara

Asociația Prin Banat lansează marți, 26 iulie, de la ora 19, la AMBASADA, primul număr al revistei Heritage of Timișoara. El este dedicat Pieței Plevnei, din Elisabetin, unde, la începutul secolului trecut, după eliminarea restricțiilor de construire de pe esplanada cetății, au „răsărit” trei cvartale de clădiri spectaculoase, realizate aproape exclusiv în stil Secession.

Proiectul Heritage of Timișoara – HoT a pornit de la o întrebare simplă: Câte clădiri istorice avem în Timișoara? Răspunsul s-a dovedit, în timp, mult mai complex decât părea la prima vedere. Din 2017, prin platforma heritageoftimisoara.ro, au fost inventariate peste 1.000 de astfel de imobile. Și, după cinci ediții anuale HoT, dedicate cartierelor istorice ale orașului, răspunsurile încă se completează.

Revista Heritage of Timișoara vine, azi, ca o completare a acestei minuțioase cercetări în teren și în arhive. „Un format tipărit ne-a fost solicitat în repetate rânduri, cântărind mai greu, se pare, decât o platformă accesibilă oricui în mediul online. Deși o plănuim de mai bine de doi ani, revista Heritage of Timișoara primește contur abia acum și nu este un duplicat tipărit al informațiilor disponibile deja pe platforma online. Ea are ca scop publicarea în premieră a unor informații noi despre clădirile istorice din Timișoara”, explică Alexandra Palconi-Sitov, președintele Asociației Prin Banat.

Poveștile pe care le veți regăsi în revistă sunt rezultatul unei cercetări efectuate de echipa foarte restrânsă a HoT, care a însumat sute de ore de documentare. Primul număr este coordonat de Mihai Claudiu Moldovan, cel care și-a pus amprenta pe ultimele trei ediții ale HoT: Elisabetin, Cetate și Architects.

Îi așteptăm la lansarea de la AMBASADA, unde intrarea este liberă, pe toți cei care sunt interesați de poveștile Timișoarei și vor să-i cunoască, deopotrivă, pe oamenii care încă le caută, pentru a nu le lăsa să se piardă. Invitatul special al serii este dr. arh. Mihai Opriș.

Event pe Facebook: https://fb.me/e/1WT6rk8EK


Revista Heritage of Timișoara #1 - Piața Plevnei

  • 72 de pagini, preț 22 lei

Echipa:

  • Autor: Mihai Claudiu Moldovan
  • Autori invitați: Raluca Rusu, Alex Ciobotă
  • Grafică: Simona Giura
  • Redactor: Alexandra Palconi-Sitov
  • Fotografi: Flavius Neamciuc, Raul-Viorel Bondrilă, Sorin Silaghi, Andreea Anghel
  • Corectură: Otilia Galescu
  • Tipar: AZERO

Revista Heritage of Timișoara va apărea de două ori pe an. Din 26 iulie, ea va fi disponibilă la librăria La Două Bufnițe, la Monoton, AMBASADA și Común cafe, rețeaua de distribuție urmând a fi extinsă în următoarele luni. Veniturile generate prin vânzarea revistei vor fi realocate integral în proiect.


Heritage of Timișoara este un proiect Prin Banat.

Finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Proiect susținut de: Banat IT, RETIM Ecologic Service SA, Girod Semnalizare Rutieră.

Parteneri: Editura Intaglio, Ordinul Arhitecților din România - Filiala Timiș


Despre Heritage of Timișoara

Heritage of Timişoara este un proiect al Asociației Prin Banat și are ca scop promovarea patrimoniului cultural material timișorean, sensibilizarea opiniei publice asupra importanţei protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartiere istorice ale Timișoarei. Mai multe detalii despre proiect: www.heritageoftimisoara.ro

Despre Asociația Prin Banat

Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală. Mai multe detalii: www.prinbanat.ong

Postat în categoria Noutăți în data de 21 july 2022.