Publicat în Noutăți pe 13 june 2023

„Green Expectations” - proiect desfășurat de Prin Banat și finanțat prin Programul Erasmus+

Între 1-8 iunie 2023, 24 de tineri și 6 lideri de grup din România, Ungaria și Spania, au participat în proiectul „Green Expectations”, organizat de Asociația Prin Banat (lider de proiect), alături de partenerii 2Europia și Tudatos Tervezésért Egyesület, și finanțat prin Programul #Erasmus+. Proiectul s-a desfășurat în comuna Brebu din județul Caraș-Severin.

„Green Expectations” a însemnat pentru tinerii participanți o oportunitate de schimb de experiență desfășurată pe durata 8 zile pline cu activități pe tematica de reciclare, ecologie, precum și de ateliere de competențe antreprenoriale în domeniul protecției mediului înconjurător sau de confecționat obiecte artizanale din materiale reciclate. Unele obiectele artizanale confecționate au fost au fost donate comunității locale, iar altele au fost luate de către participanți în țara de origine ca exemplu de bună practică și pentru promovarea proiectului. Participanții au creat și o piesă de teatru pe tematica sustenabilității și au dezbătut diverse subiecte legate de protecția mediului într-un cadru formal.

Tinerii au participat și la o vizită de studiu la Muzeul Jocurilor Video din Reșița, unde Andrei Bărbărău, fondatorul muzeului, le-a povestit cum a reușit să recondiționeze, să refolosească și să expună jocuri, console și diverse obiecte vintage. Vizita de studiu a fost urmată de activități de educație non-formală despre politicile europene privind protecția mediului, dezvoltarea gândirii critice privind ecologia și sustenabilitatea, precum și despre protecția mediului în România. Activitățile s-au desfășurat în Poiana Golului, tinerii bucurându-se de o imagine panoramică asupra Reșiței.

Prin proiectul „Green Expectations”, tinerii din cele trei țări europene au avut posibilitatea de a învăța unii de la ceilalți despre culturile din care provin, precum și despre mediere culturală, spirit antreprenorial sau un mod ecologic și sustenabil de trai. Printre obiectivele principale ale proiectului nostru s-au numărat: creșterea gradul de conștientizare cu privire la importanța reciclării zilnice, a protecției mediului; dezvoltarea spiritului de inițiativă, participare civică și implicare activă; dezvoltarea creativității și a abilităților artistice prin identificarea de alternative sustenabile la probleme de mediu; creșterea gradului de cunoștințe despre reciclare și sustenabilitate în rândul celor 24 de participanți, pe perioada celor 8 zile de program. Proiectul s-a încheiat cu o cină de rămas bun și o ceremonie de acordare a certificatului YouthPass.

Asociația Prin Banat mulțumește pe această cale tuturor participanților, precum și partenerilor 2Europia și Tudatos Tervezésért Egyesület pentru sprijinul acordat în implementarea cu succes a proiectului „Green Expectations”!


Galeria foto-video a proiectului poate fi văzută pe pagina de Facebook a Asociației Prin Banat.

Postat în categoria Noutăți în data de 13 june 2023.