Publicat în Noutăți pe 30 november 2023

„ArtExpress” - proiect desfășurat de Prin Banat, prin Programul Erasmus+

În perioada 23-30 octombrie 2023, 40 de tineri, din care 8 lideri de grup, din Ungaria, Grecia, Italia și România au participat în proiectul „ArtExpress” (nr. de contract 2022-3-RO01-KA152-YOU-000093184, finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene), organizat de Asociația Prin Banat (lider de proiect), alături de partenerii Fiatalok Előre Egyesület (Ungaria), JUMP - Gioventù in riSalto (Italia) și Greek Youth Mobility - GYM (Grecia).

Proiectul ArtExpress s-a desfășurat pe durata a opt zile, în comuna Brbu, în județul Caraș-Severin, și le-a oferit celor 40 de participanți (32 de tineri și 8 lideri de grup) posibilitatea de a se întâlni, de a se cunoaște și de a învăța, împreună, ce înseamnă spiritul civic și cetățenia activă și cum pot fi acestea promovate prin artă.

Primele zile au fost dedicate activităților de team/trust building și teatru-forum. Acesta din urmă este o metodă de educație non-formală prin intermediul căreia pot fi dezbătute, într-un mod accesibil, teme și controverse din viața de zi cu zi. Au fost puse astfel în practică diverse scenarii prin care tinerii pot fi activi în comunitatea lor, dar, în același timp, pot motiva și alți oameni să li se alăture.

Participanții au experimentat lucrul în echipă, și-au împărtășit și dezvoltat competențele digitale, primind, în același timp, informații despre avantajele certificatului YouthPass. Tinerii au creat, cu această ocazie, și un clip în care au vrut să scoată în evidență modele de bună practică în ceea ce privește implicarea în comunitate, comportamentul unui bun cetățean și modul în care poți aduce o schimbare pozitivă în viața celor din jur, În același timp, tinerii au început să pregătească lucrările de artă murală având ca temă tema spiritul civic, cetățenia activă și toleranța. O parte din discuțiile premergătoare s-au purtat în timpul activităților de genul walk-and-talk, pentru care pădurile din comuna Brebu au oferit cadrul perfect.

Cei 32 de tineri și cei 8 lideri de grup au lucrat împreună pentru a finaliza cele cinci lucrări de artă murală, fiecare participant lăsându-și amprenta asupra acestei creații colective. Lucrările au fost expuse ulterior, timp de o zi, în Palatul Ștefania din Timișoara, în paralel cu expoziția de artă naivă „Am început să văd culorile”. În restul zilei, participanții au putut explora după bunul plac Timișoara, oraș capitală culturală europeană în 2023.

În penultima zi de activități, participanții au prezentat câte un discurs public ales la întâmplare, după metoda „elevator pitch". Ziua s-a încheiat cu două dezbateri pe modelul Oxford (Oxford debate), temele fiind alese, prin vot, din mai multe propuneri. Prima dezbatere a vizat relațiile monogame, un subiect serios, mult dezbătut în societatea contemporană. Pentru a demonstra că au înțeles care sunt regulile pe baza cărora sunt organizate dezbaterile de acest tip, participanții au fost invitați să discute și despre pisicile cu care au interacționat zi de zi la pensiunea „La pădure”, unde au fost cazați pe durata proiectului.

Fiecare seară petrecută împreună le-a oferit tinerilor posibilitatea să afle mai multe despre colegii lor din alte țări. Bucatele tradiționale, muzica și dansul specifice au ajutat la legarea unor prietenii între oameni care au aflat astfel cât de diferiți sunt, dar și care sunt lucrurile care îi unesc. În ultima seară a avut loc ceremonia Youthpass și fiecare participant a aflat cine a fost prietenul lui secret de pe durata acestui proiect. Asociația Prin Banat mulțumește partenerilor și tuturor participanților din proiectul ArtExpress!

artexpress.jpeg


Mai multe imagini și videouri din proiect pot fi accesate la acest link.

Postat în categoria Noutăți în data de 30 november 2023.